De fapt nu sunt noi, sunt din vara / toamna anului trecut, dar sunt noi aici pentru că le-am găsit când făceam curat. În consecinta, here you go, for your viewing pleasure (sau nu).
Ghicitoare
Pentru că vă iubesc din suflet (de fapt nu, vă urăsc cu patimă pe toți ăia trei-patru care mai treceți pe-aici), vă propun următoarea ghicitoare cu premii.
Întrebarea mea e: Ce au în comun personajele din cele două imagini?
Aștept răspunsurile voastre în commenturi (aș prefera eu), pe mail, la telefon sau cum vă convine mai mult.
Rezultatele am să le anunț aici în câteva zile (până duminică, cred), și câștigătorul primește 49,99 interneți (net) și o bere la alegere.
Baftă!
Update (luni, 12:00): Mulțumesc tuturor celor care mi-au făcut capul calendar pe messenger (se pare că rumânul e predispus să vrea instant gratification), da’ premiul rămâne neatribuit, păstrez eu berea și interneții.
Nu era nici privirea, nici postura, nici coafura.
Ceea ce au în comun cele doua personaje din imagine este prenumele.
Pe amândoi îi cheamă Mircea (el e Mircea cel Bătrân, pentru cei care au fost la școală doar ca să socializeze). De ce și prin ce coincidență a ajuns ea să aibă un nume masculin românesc, îmi scapă. Mă întreb dacă “her significant other” o alintă “Mirciulică” în momentele de maximă intimitate.
O saptamana offline (multumesc, RDS!)
De prea mult timp n-am acasă acces la internet, deci MĂCAR de data asta am o scuză pentru care nu postez. Cum am putut supraviețui atâta timp “fără net”? Tre’ să mulțumesc vitezei cu care se mișcă RDS-ul în remedierea defecțiunilor pentru că în felul ăsta ei mi-a deschis ochii în privința lucrurilor cu adevărat importante în viață. Acum mai trebuie să mi le și arate pe ele, lucrurile fucking importante în viață, dacă tot mi-au deschis ei ochii. Cam asta e senzația, și dammit, e plictisitor al naibii!!!!
Sun la serviciul ăla nenorocit de suport tehnic începând de duminică aproape zilnic, în speranța că îmi poate spune cineva ceva nou, da’ n-am eu norocul ăla. Dau peste indivizi binevoitori și politicoși, dar înduioșător de neinformați. Am trecut prin toate alea cele cinci faze cu ajutorul lor, și postul ăsta e dovada că m-am împăcat cu ideea. Vreau să-mi cer scuze de la săracu’ tech support monkey care a trebuit să ia în barbă faza a doua. Nu era nimic personal, da’ cineva trebuia să-și audă și din alea cu p*la, și el a avut ghinionu’ să răspundă atunci la telefon.
Update (sâmbătă pe la prânz): am aflat în sfârșit ce s-a întâmplat. Mai exact, aproximativ două sute de switchuri s-au ars sâmbăta aia, și a fost nevoie să fie schimbate. De ce nu îi informează și pe eroii necunoscuți care răspund la telefoane?
De asemenea: Am net. Yay!


